
Durerea cronică de spate și gât este una din cele mai des întâlnite probleme de sănătate în Occidentul zilei de astăzi. De ce? Pentru că o mare majoritate a acestor oameni petrec foarte multe ore pe zi stând la birou, în fața ecranului.
În timp, astfel de dureri impactează negativ stilul de viață și ne pot pune adevărate piedici, așa că e important, credem noi, să aflăm cât mai curând care este cauza durerii de gât. Doar așa putem identifica o soluție!
Atunci când petreci multe ore pe zi la calculator, e important ca acesta să fie la o înălțime optimă, care să-ți permită să tastezi confortabil. Dacă tastatura este prea sus (și impicit, și biroul), atunci ești obligat să ridici ușor umerii, chiar dacă poate că nu ești conștient de asta inițial. În timp, această acțiune stresează coloana vertebrală și mușchii din zona gâtului.
Avem o problemă similară și cu monitorul de la calculator. Acesta ar trebui amplasat mai jos de nivelul ochilor (dar nici foarte jos, ca să nu te oblige să stai aplecat). Dacă acesta depășește nivelul ochilor, aunci te forțează pe tine să stai cu gâtul încordat timp de multe ore, punând astfel presiune pe gât.
Stând multe ore la birou, e normal ca mușchii spatelui (și implicit ai gâtului) să obosească și să te doară. Această durere se accentuează atunci când stai într-o poziție greșită la calculator, sau dacă nu ai parte de suportul necesar din partea scaunului.
Că tot vorbeam de scaunul pe care stai probabil chiar acum - asigură-te că ai un scaun de calitate și destul de confortabil cât să nu te doară. Vorbim aici de un scaun cu susținere lombară, care să încurajeze o poziție cât mai corectă. Dacă se poate ca acesta să vină și cu un suport pentru gât, cu atât mai bine.
Mulți oameni, însă, se confruntă cu dureri de gât deoarece fie au un scaun incomod, mic, tare, ș.a.m.d., fie nu profită de susținerea scaunului pe care-l au.
Am stabilit deja că nu ai o poziție corectă atunci când stai pe scaun, iar aceasta este agravată deoarece verifici telefonul des, acțiune care pune și mai multă presiune pe musculatura gâtului. Privind intr-una în jos (către mâna care ține telefonul), tu forțezi și mai tare gâtul și accentuezi poziția greșită.
Când suntem stresați, avem tendința de a ne încorda spatele și umerii fără să ne dăm seama. Persoanele care întâmpină un stres considerabil în cadrul meseriei se confruntă și cu mai multe dureri de spate și de gât din cauza poziției inutil tensionate, care obosește musculatura.
Birourile standing desk îți permit să lucrezi atât stând pe scaun, cât și din picioare. Astfel, ele ameliorează postura și circulația sângelui și previn durerile de spate și de gât.
„Odată cu vârsta, oricum ajung să te doară toate, așa că de ce să mai adaugi și tu la asta în mod inutil?” -Beniamin Duca, Co-Founder Ergoliv (distribuitor birouri standing desk în România).
Ca orice alt mușchi, mușchii gâtului și cei lombari au nevoie de exercițiu constant pentru a-și menține flexibilitatea. Încearcă să faci câteva întinderi și exerciții pentru o postură corectă în fiecare zi, pentru a combate durerile de gât.
Ideal ar fi ca brațul tău să formeze un unghi de 90 de grade atunci când scrii la calculator, așa că încearcă să obții asta fie prin ajustarea biroului sau a scaunului!
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia