UNPR obţine 14 posturi în administraţia locală din Botoşani

29 martie 2011

UNPR siglaUniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) va obţine 14 funcţii de conducere în administraţia locală din Botoşani, potrivit unui protocol încheiat, la nivel judeţean, cu Partidul Democrat Liberal. Protolocul, încheiat la sfârşitul săptămânii trecute, între preşedintele UNPR, Ioan Domonco, dar şi liderul interimar al PDL, Dan Humelnicu, prevede că UNPR va obţine 14 din totalul celor 44 de poziţii publice din instituţiile deconcentrate. Printre posturile negociate în favoarea lor se află şi toate punctele vamale din Botoşani.

Până acum, posturile care au revenit UNPR sunt cele de subprefect (Silvana Tudorache), director la Direcţia de Sănătate Publică (Dumitriţa Mihailovici), inspector şef adjunct la Inspectoratul Şcolar (Horia Negrescu) director adjunct la Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (Viorel Acsinte). Posturile pe care urmează să le obţină UNPR sunt de director sau director adjunct.

  instituţia funcţia persoana
1 Prefectură subprefect Silvana Tudorache
2 Direcţia de Sănătate Publică director Dumitriţa Mihailovici
3 Inspectoratul Şcolar inspector general adjunct Horia Negrescu
4 Direcţia Sanitar Veterinară director adjunct Viorel Acsinte
5 Inspectoratul Teritorial de Muncă inspector şef  nenominalizat
6 Garda Financiară comisar şef  nenominalizat
7 Vama Rădăuţi Prut şef de vamă  nenominalizat
8 Vama Stânca Costeşti şef de vamă  nenominalizat
9 Vama Racovăţ şef de vamă  nenominalizat
10 Direcţia Agricolă director  nenominalizat
11 Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare director  nenominalizat
12 Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură director adjunct  nenominalizat
13 Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate director medical  nenominalizat
14 Direcţia Generală a Finanţelor Publice director adjunct  nenominalizat

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia