Tariful de ridicare al maşinilor parcate ilegal 200 lei, iar cel de blocare 75 lei

28 martie 2011
blocare roti

Noul regulament prevede şi posibilitatea ca activitatea de blocare şi ridicare maşini să fie în subordinea CL

Regulamentul de blocare şi ridicare a maşinilor parcate ilegal pe domeniul public, spus spre aprobare în şedinţa de Consiliu Local de săptămâna aceasta. Una din noutăţi este aceea că ridicarea maşinii se va face în cazul în care properietarul autoturismului nu plăteşte în termen de 24 de ore tariful de blocare. Se vor ridica, în continuare, maşinile parcate pe locurile persoanelor cu handicap, precum şi cele parcate pe locurile concesioante, la cererea botoşănenilor care au concesionate parcări. Noul regulament va cuprinde şi tarife noi. Astfel, tariful de ridicare a maşinilor a scăzut de la 300 la 200 lei, în timp ce tariful de blocare a roţilor a crescut de la 60 lei la 75 lei. De asemenea, firma FSR, cea care gestionează şi o parte din parcările cu parcomate, va avea obligaţia întreţinerii şi curăţirii acestora de zăpadă.

"Activitatea de ridicare a maşinilor, de pe 20 decembrie, a fost sistată în totalitate şi chiar nu a mai fost făcută nicio ridicare de atunci. În reste, se va merge la solicitarea Poliţiei Rutiere, a oamenilor, dar, cu siguranţă, nu se vor mai crea abuzurile care au fost", a spus viceprimarul Florin Ghiorghiţă.

El spune că va veni cu o propunere în cadrul şedinţei de CL ca acel parc de depozitare a maşinilor ridicate să nu mai fie în zona industrială, ci să fie  mutat pe un teren al Primăriei pentru ca maşinile să fie supravegheate video şi păzite.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia