Profesorii au prezentat adeverinţe în loc de bani băncilor la care au împrumuturi

24 martie 2011
Liviu Axinte, liderul LSI Botosani

Liviu Axinte, liderul LSI Botosani

Zeci de cadre didactice botoşănene care au credite la bancă au fost puse în postura de a solicita amânare la plata ratei pentru că nu şi-au primit salariile. Potrivit lui Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ Botoşani, cadrele didactice au prezentat băncilor la care au făcut împrumuturi adeverinţe precum că nu au primit salariile şi că nu au de unde să plătească rata lunară. Asta pentru a nu fi declaraţi rău-platnici.

"De la bancă s-au cerut astfel de adeverinţe, pentru ca să poată să se facă o amânare cu o lună la plata creditului. Directorii de şcoli le-au eliberat astfel de adeverinţe. Ce să facem. Cu aceste adeverinţe se decalează cu o lună plata ratei lunare. Luna asta se poate, dar luna viitoare ce mai facem", a precizat Liviu Axinte, preşedintele Ligii Sindicatelor de Învăţământ Botoşani.

Dacă profesorii nu-şi vor primi banii până la sfârşitul lunii, numărul celor aflaţi în această situaţie va creşte. Reamintim că aceştia nu şi-au primit salariile de mai bine de două săptămâni.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia