"Nu cedăm!", "Macovei afară!" au strigat profesorii în faţa Prefecturii

24 martie 2011

Peste 300 de cadre didactice au protestat, joi, în faţa Prefecturii. "Hoţii!", "Macovei afară!", "Să vină primarul, să ne dea salariul!", "Nu cedăm!", "Mincinoşii!", "Respectaţi legea!", "Ei fac economii, noi trăim din datorii!", "Înc-o revoluţie, ultima soluţi!", au strigat protestatarii după ce au auzit de la liderii celor două sindicate locale că nu s-a luat nicio decizie la nivel de Guvern privind alocarea unor fonduri în vederea efectuării plăţilor către profesori.

Cadrele didactice s-au arătat nemulţumite de decizia guvernanţilor de a cheltui bani pentru Libia şi pentru Japonia, în timp ce pentru situaţia din învăţământ nu se găsesc soluţii.

Profesorii au cerut demisia Guvernului, dar şi a şefei Inspectoratului Şcolar Judeţean, Ada Macovei.

"Am fost în audienţă la prefect. Ni se spune, în continuare, că ultima noastră speranţă ar fi acel Consiliu Economic şi Social de la Guvern să se întâlnească astăzi (nr. joi) şi să facă rectificare bugatară. Până nu ne vedem banii ajunşi pe carduri, totul este o minciună. Suntem în a noua zi de protest şi cât le trebuia să facă această rectificare bugetară. Nu le pasă de învăţământ. Uitaţi ce ni se mai pregăteşte... să nu se mai dea salarii mărite, chiar dacă se aprobă această rectificare, să ne aducă la vechile salarii", le-a spus Maria Ţiprigan, liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar.

"Este mai importanţă Libia pentru România decât noi, este mai importantă Japonia pentru România decât noi. ", a declarat la rândul său, Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ.

Profesorii au criticat investiţiile aflate în derulare la nivelul municipiului Botoşani. Ei spun că pentru borduri au fost găsiţi bani, însă pentru salarii în învăţământ nu sunt. Dacă situaţia nu se va rezolva până vineri, reprezentanţii celor două sindicate locale din învăţământ vor solicita noi autorizaţii pentru organizarea de mitinguri şi pentru săptămâna viitoare. De asemenea, o delegaţie de cadre didactice din judeţul Botoşani şi din judeţul Suceava se vor deplasa la Bucureşti pentru a protesta în faţa Ministerului Educaţiei. Ei au anunţat în Piaţa Revoluţiei că, dacă situaţia va continua, protestele ar putea să nu mai fie paşnice.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia