Medic renumit, mort după ce s-a infectat cu virusul COVID-19

3 septembrie 2020

Profesorul doctor Ovidiu Băjenaru, șeful clinicii de Neurologie de la Spitalul Universitar, a murit joi de dimineață, fiind infectat cu coronavirus. Neurologul, în vârstă de 63 de ani, era internat la Institutul Matei Balș din Capitală de o săptămână și jumătate.

Ovidiu Băjenaru era absolvent al Facultății de Medicina - UMF Carol Davila București, acolo unde a fost prodecan din 2000 până în 2004.

Ovidiu Băjenaru a fost, în perioada 2008-2011, șeful Catedrei de Neurologie M028 - UMF Carol Davila Bucuresti – Facultatea de Medicina, iar din 2011 a fost Director al Departamentului 6 – Neuroștiinte Clinice din UMF Carol Davila Facultatea de Medicina, reales în 2015, până în 2020.Din 2016, Ovidiu Băjenaru, doctor în știinte medicale, era membru corespondent al Academiei Române.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia