Ministrul Sănătății, la Botoșani: Am vrut să văd atât capacitatea spitalului, cât și adresabilitatea la Unitatea de Primiri Urgențe

18 iulie 2020

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, sâmbătă, după inspecția la Spitalului Județean Botoșani, că a fost mulțumit de modul în care este gestionată situația, în condițiile infectării cu COVID-19, la Botoșani. El a precizat că noua conducere a unității spitalicești își face treaba deocamdată și are capacitatea să gestioneze bine situația COVID și non COVID.

„Am vrut să văd atât capacitatea spitalului, cât și adresabilitatea la Unitatea de Primiri Urgențe. Ce am putut să văd? Adresabilitatea normală a acesteia, am evaluat prezența și confirmarea a șapte dintre cazuri, dintre care trei pentru cei care plecau în concediu și și-au făcut teste voluntare, spațiile pentru izolator, testările, evaluarea fiecărei testări în parte, adresabilitatea la fiecare secție în parte, pe fiecare patologie și echipament general”, a spus ministrul.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia