
Un grav accident rutier a avut loc joi dimineață, pe raza localității sucevene Băriești. O persoană a murit, iar alte două au fost rănite după ce mașina în care se aflau a intrat într-un cap de pod.
La locul respectiv au ajuns pompierii militari cu o autospeciala pentru descarcerare si o ambulanta SMURD, cu sprijinul a doua echipaje SAJ.
Cele două persoane care au suferit traumatisme au fost transportate la spital. Polițiștii urmează să stabilească cum s-a produs accidentul.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia