Preotii recomanda abstinenta in Postul Craciunului

1 octombrie 2005

Crestinii ortodocsi au intrat, de marti, in Postul Craciunului, unul din cele doua posturi mari din an, scrie, in editia sa de miercuri, Evenimentul de Botosani. Pentru cei care doresc si pot sa posteasca vor urma 40 de zile de curatire a sufletului si trupului, de apropiere de Dumnezeu. "Postul are un dublu sens, cu scop comun. Dublu sens inseamna jertfa personala, pe de o parte, iar, pe de alta parte, exercitarea vointei, verificarea acesteia. Scopul postului este apropierea omului de Dumnezeu, nu doar prin simpla infranare, ci insotind infranarea cu alte fapte bune, cu alte virtuti: milostenia, curatenia gandului, iertarea, Spovedania si Impartasirea cu trupul si sangele Domnului", afirma preotul misionar de spital, Petru Chirvase. Botosanenii respecta postul Craciunului dupa masura credintei si dupa starea de sanatate a fiecaruia. Insa, potrivit preotilor botosaneni, in ultimii ani, sunt tot mai multi cei care inteleg importanta postului crestin, multi dintre acestia fiind tineri, aflati inca pe bancile scolilor. Comerciantii stiu asta si s-au pregatit din timp sa vina in intampinarea cerintelor clientilor buni crestini. Cele mai multe magazine alimentare s-au aprovizionat cu produse specifice de post. "Avem o gama variata de produse pe baza de soia, de la cremvursti si salamuri cu soia si ciuperci la pateuri, dar si tocana, zacusca, produse care au o mare cautare in aceste zile. Daca vanzarile la carne inregistreaza o scadere, in schimb facem vanzare buna la produsele specifice postului, care nu sunt chiar ieftine, si nu aduc o scadere importanta a profitului. Sunt insa si cumparatori pentru produsele care nu sunt de post, chiar daca, vanzarile la carne scad cam cu 30%", spune Mioara C., vanzator la unul din magazinele alimentare botosanene. Daca unii crestini din judet respecta cu strictete postul, intelegandu-i semnificatia, altii o fac mai putin, iar unii, desi doresc sa posteasca, nu pot. Chiar si internati in spitale, unii botosaneni refuza mancarea de dulce. Ieri, in Spitalul Judetean de Urgenta "Mavromati", bolnavii din multe sectii au primit mancare de post, pe baza de paste fainoase si varza. "Nu vom face mancare de post in toata aceasta perioada, pana la Craciun. Dar, fiind inceputul perioadei de post, am considerat ca este mai bine primit de bolnavi un meniu adecvat postului. Miercurea si vinerea vom asigura, cu siguranta astfel de meniuri, pentru ca este pacat sa se iroseasca mancarea, multi bolnavi refuzand sa se atinga de ea daca este pe baza de carne sau alte alimente care nu sunt de post. In unele afectiuni este contraindicat sa se posteasca. Bolnavii de la oncologie, cei cu arsuri, cu anemie, cu boli de plamani, au nevoie de mancare mai consistenta, sa le asigure aportul de proteine necesar refacerii organismului, altfel se compromite tratamentul", precizeaza Maria Macuc, asistentul dietetician al Spitalului Judetean "Mavromati". Dieteticienii recomanda precautie in alimentatia de post nu doar bolnavilor internati in spitale ci si celor cu unele afectiuni cronice, varstnicilor si copiilor. "Este indicat ca inainte de a se decide asupra postului alimentar, persoanele care au probleme de sanatate sa consulte medicul specialist sau medicul de familie, pentru a sti daca mancarea de post nu le afecteaza sanatatea", mai sustine Maria Macuc. Chiar si reprezentantii Bisericii accepta acest lucru. "Bolnavii spitalizati, femeile insarcinate, in special in ultimele luni de sarcina, varstnicii cu afectiuni cronice, copiii, militarii in termen pot sa manance alimente care nu sunt de post. Sa nu facem, insa, din chestiuni banale motiv de a nu posti", mai spune preotul Petru Chirvase. In ce priveste alimentatia, postul Craciunului este unul mai usor, existand multe dezlegari la peste, untdelemn si vin, care se fac in zilele in care crestinii sarbatoresc un sfant important sau cand se sarbatoreste hramul bisericii. In prima si ultima saptamana postul este mai aspru. Preotii afirma ca, ceea ce uita, uneori, crestinii este ca oricat s-ar abtine de la mancarurile de dulce, nu rezolva nimic daca nu se abtin de la fapte, vorbe si ganduri rele. Postul este o pregatire. In cele sase saptamani ce urmeaza, crestinii isi pregatesc sufletul si trupul pentru marea sarbatoare cu care se incheie anul: nasterea lui Iisus Hristos.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia