
Clădirea în care funcționează Consiliul Județean și Prefectura Botoșani ar putea fi reabilitată cu fonduri norvegiene. Prefectul Alexandru Colbu a declarat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că se lucrează la o serie de documente pentru a aplica un proiect în vederea obținerii unei finanțări în acest sens.
Proiectul trebuie depus până la sfârșitul lunii martie.
„Avem o pondere de finanțare pentru reabilitarea acestei clădiri, a Palatului Administrativ, e un proiect cu fonduri norvegiene. Noi o să aplicăm la acest proiect, o să vedem dacă o să reușim să ne încadrăm în perioada relativ scurtă pe care ne-au propus-o cei de la minister, ar fi vorba de sfârșitul lunii martie, am și o echipă care se ocupă de implementarea acestui proiect condusă de domnul subprefect echipă care are rolul de a întocmi documentele necesare pentru a putea aplica pe acest proiect cu fonduri norvegiene, destul de generos, suma maximă e de două milioane de euro”, a declarat prefectul Alexandru Colbu.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia