FOTO Patru tineri din Botoșani au ajuns cu mașina într-un copac. După accident, au abandonat totul și au plecat

29 decembrie 2019

Patru tineri au ajuns, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un copac, iar după accident au abandonat autoturismul și au plecat. Accidentul a avut loc în jurul orei 2.00 în localitatea Viișoara, acolo unde Opelul a trecut peste un cap de pod, după care s-a oprit într-un copac, la câțiva zeci de centimetri de gardul unei locuințe.

Pentru că nu au fost victime, accidentul nu a fost declarat la Poliție. Mașina avariată putea fi văzută în același loc și în cursul zilei de duminică.  Accidentul a avut loc pe fondul unui carosabil acoperit cu zăpadă.

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia