Tânăr de 24 de ani, din Botoșani, rănit într-un accident rutier

17 noiembrie 2019

Un tânăr de 24 de ani, din comuna Vârfu Câmpului, județul Botoșani, a fost rănit, sâmbătă, într-un accident rutier care a avut loc pe DN29A, în localitatea suceveană Zvoriștea. Costel L. conducea autoturismul marca Opel pe DN 29A, în Zvoriștea, dinspre Adâncata înspre Dorohoi, iar la un moment dat a efectuat o manevră de depășire, peste marcajul discontinuu, a autoturismului marca Opel Astra, condus de Dan P., de 60 de ani, din comuna Zvoriștea. În timpul manevrei de depășire, Puiu Dan a efectuat viraj la stânga, spre un drum comunal neclasificat, intrând în coliziune cu autoturismul Opel.

În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a lui Costel, care a fost transportat la Spitalul Suceava cu diagnosticul de „contuzie toracică”. Niciunul dintre șoferi nu era băut.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia