Accident!Un tânăr din Botoșani, rănit după ce a intrat cu mașina într-un șanț

29 septembrie 2019

accident-noaptea botosaniUn tânăr din localitatea Băiceni a fost rănit în urma unui accident rutier produs în noaptea de sâmbătă spre duminică pe drumul județean care străbate localitatea sa de domiciliu.

Botoșăneanul, de 22 de ani, a ajuns cu mașina pe care o conducea într-un șanț de pe marginea drumului. El se îndrepta spre casă, când, la un moment dat, a auzit un zgomot puternic, iar apoi a scăpat mașina de sub control. 

Autoturismul a intrat pe contrasens, după care s-a a ajuns în șanț. Șoferul, care nu era băut, a suferit mai multe traumatisme. El a fost preluat de ambulanța SMURD și transportat la Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoșani. 

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia