FC Botoșani joacă, miercuri, cu CFR Cluj. Marius Croitoru: Nu ne putem compara, noi, FC Botoșani cu CFR-ul, dar avem suflet mare și noi

24 septembrie 2019

FC Botoșani va juca miercuri, 25 septembrie, de la ora 21.30, cu CFR 1907 Cluj. Meciul din 16-imile Cupei României va avea loc pe Stadionul municipal din Botoșani.

Antrenorul FC Botoșani, Marius Croitoru, susține că și-ar fi dorit un alt adversar pentru echipa sa.

Sincer, îmi doream alt adversar, dar asta este. Așa au vrut sorții, ne jucăm șansa împotriva campioanei, vom vedea.[...] Este campioana, este echipa care s-a antrenat în toate competițiile, poate e echipa și cu cel mai mare buget din România și atunci e și normal să aibe un lot numeric și valoros în același timp. Nu mă pot compara, nu ne putem compara, noi, FC Botoșani cu CFR-ul, dar avem suflet mare și noi și încercăm să mergem mai departe”, a spus Marius Croitoru, care a adăugat că jucătorii săi nu sunt resemnați și cu siguranță vor da totul pe teren.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia