Șocant! Un tată a vrut să taie mâinile copilului cu drujba

21 august 2019

drujba, stiri, botosaniCaz incredibil de agresiune domestică „tranşat“ la Judecătoria Iaşi. Un bărbat din judeţul Iaşi a primit interdictţia de a se mai apropia de cei trei copii ai săi, dar şi de concubină, după ce aceasta din urmă a cerut judecătorilor emiterea unui ordin de protecţie. În motivarea cererii sale, femeia a relatat fapte incredibile de agresiune pe care individul le-ar fi comis în ultima periodă, scrie Ziarul de Iasi.

 „Un astfel de incident a avut loc în luna iunie a anului acesta, când pârâtul a intrat cu o drujbă pornită în casă spunând băiatului cel mare că vrea să-i taie telefonul, dar că mai întâi îi va tăia mâinile. Petenta a mai subliniat faptul că în seara zilei de 13.07.2019, ora 22:00, pârâtul, fiind în stare avansată de ebrietate, le-a cerut celor doi copii mai mici să spargă cimentul din faţa casei şi să aducă în casă pământ de sub ciment, timp în care pârâtul îi ameninţa pe minori că, dacă nu se conformează, le dă cu ciocanul în cap şi îi omoară“, se arată în motivarea deciziei judecătorilor, care au emis ordinal de protecţie.

 

Individul este extrem de agresiv, mai ales pe fondul consumului de alcool, el fiind cunoscut ca având patima băuturii. Interdicţia stabilită de judecători este valabilă patru luni. 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia