Incredibil! Cele trei firme care au câștigat deszăpezirea drumurilor județene au anunțat rezilierea contractelor

20 august 2019

drumuri 11 deszapezire - botosaniConsiliul Județean Botoșani primește lovitură după lovitură din partea firmelor care au câștigat licitații în județ. După ce una din firme a anunțat rezilierea contractului pentru modernizarea drumurilor Coțușca-Ghireni și Dimăcheni-Corlăteni,  acum cele trei firme care au câștigat licitația de deszăpezire a drumurilor județean au renunțat și ele la contract.

Este vorba de firma Big Conf, care a câștigat deszăpezirea la bazele Botoșani și Săveni, firma Tehnic Asist, care avea lucrări pe baza Dorohoi și Cornell s Floor SRL care lucra pe baza Trușești. Contractele  multianule au fost semnate de cele trei firme în anul 2017 și au avut o valoare de 34 milioane lei.

Drept urmare, Consiliul Județean, prin Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, va fi nevoit să organizeze o nouă licitație pentru deszăpezirea drumurilor județene.

Dorin Birta, președintele interimar al Consiliului Județean, a declarat că reprezentanții celor trei firme invocă în cererile de reziliere valoarea mică a contractului, având în vedere creșterea salariului minim pe economie și creșterea prețului combustibilului. 

Firmele care aveau contract pe deszăpezire au trimis cerere de reziliere a contractelor, motivând creșterea prețului la combustibil, însă, din punctul meu de vedere, litrul de motorină în 2019 este aproximativ cât era în anul 2017 și, bineînțeles, invocă creșterea salariului minim în construcții. DJDP va analiza rapid această situație și vom vedea juridic în ce condiții se pot rezilia contractele și vom scoate cât mai rapid la licitație. Vom pune condiția de a asigura pe noiembrie și decembrie deszăpezirea. Trebuie neapărat o modificare legislativă ca odată adjudecat un contract să fie dus până la capăt. Nu vreau să intru în polemică cu firmele care au câștigat licitația, dar ar trebui să se pună ordine în legea achizițiilor și firmele care încearcă să pună piedici să fie trase la răspundere”, a menționat Dorin Birta. 

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia