Zeci de profesori din Botoșani s-au retras de la titularizare când au văzut subiectele. Unul a fost eliminat

17 iulie 2019

Zeci de profesori din Botoșani, care au participat, miercuri, la examenul de titularizare, s-au retras când au văzut subiectele. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, din cei 480 de candidați, 421 au fost prezenți la examen, 64 absenți, iar unul a fost eliminat.

De asemenea, 78 de candidați s-au retras când au văzut subiectele, 75 din motive personale, iar 3 din motive medicale.

342 de lucrări au fost trimise spre evaluare.

Reamintim că pentru a putea fi declarat admis la Titularizare este necesar ca nota unui candidat sa fie minim 7 (șapte), atât la proba scrisă cât și la inspecția la clasă în profilul postului. Cei care au obținut minimum nota 5 (cinci) pot obține un post de suplinitor.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia