Aproximativ 107 milioane alocate pentru plata unor lucrări realizate în cadrul Ordonanţei 7/2006

23 decembrie 2010

felicitari4.jpg
 
Guvernul a aprobat joi o Hotărâre de Guvern prin care au fost alocate aproximativ 107 milioane de lei pentru achitarea datoriilor restante determinate de efectuarea lucrărilor unor proiecte finanţate prin Programul de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din spaţiul rural.
Sumele au fost alocate pentru decontarea unor lucrări executate în cadrul a peste 520 de proiecte derulate de administraţii locale, din toate judeţele, în baza Ordonanţei 7/2006. 
Fondurile s-au alocat pe baza monitorizărilor primite din teritoriu, respectiv pe baza răspunsurilor transmise de către administraţiile locale cu privire la datoriile pe care le au către constructori pentru lucrările efectuate.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia