Un bărbat a murit în autobuz, sub privirile îngrozite ale călătorilor

22 mai 2019

Un bărbat de 61 de ani, din municipiul Suceava, a murit, luni dimineață, într-un autobuz de transport public local din Suceava, care se afla în stația de pe strada Cernăuți.

Pasagerul s-a urcat în autobuz în staţia Gara Burdujeni, aşezându-se pe un scaun în partea din spate a autobuzului. Totul părea în regulă, dar în apropierea Staţiei Betty Ice, acesta a început să respire foarte greu, devenind foarte agitat, părând că nu poate să mai respire.

Speriați, ceilalţi pasageri s-au alertat, iar şoferul a oprit autobuzul în staţie, de unde a fost anunţată prin SNUAU 112 ambulanţa.

Cadrele medicale au încercat să îl resusciteze, dar din păcate fără succes. Trupul neînsuflețit a fost dus la morgă, iar oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia