FOTO Primarul Botoșaniului consideră deschiderea parcului de la Cornișa un eveniment istoric. „N-aș vrea să exagerez cu nimic și nici să supralicitez semnificația acestor zile”

20 mai 2019

Primarului municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, consideră deschiderea parcului de agrement de la Cornișa un eveniment istoric. Edilul Botoșaniului, care a urmărit îndeaproape modul în care decurg evenimentele cu prilejul deschiderii parcului, a precizat că prin acest obiectiv, Botoșaniul este pus pe harta turistică a țării.

N-aș vrea să exagerez cu nimic și nici să supralicitez semnificația acestor zile, dar cred sincer că pentru un oraș în plină dezvoltare cum este Botoșaniul nostru drag punerea pe harta turistică a țării o dată cu lansarea Cornișa AquaPark chiar este un eveniment aparte, poate chiar istoric. Țin să vă mulțumesc tuturor, din toată inima, pentru entuziasmul cu care ați participat, într-un număr atât de mare, la acest moment deosebit de important. Le mulțumesc, de asemeni, și oaspeților noștri din județele Moldovei, din alte zone ale țării, ca și celor din Republica Moldova și Ucraina, care au ținut să ne fie alături la inaugurarea Cornișei. Nu în ultimul rând, vreau să le mulțumesc colegilor și colaboratorilor implicați în mod direct în organizarea tuturor evenimentelor din aceste zile pentru efortul depus și energia cu care și-au făcut datoria”, a spus Flutur.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia