Mai multe firme s-au înscris la licitația privind întreținerea drumurilor județene. Care sunt acestea

29 martie 2019

lucrari drumuri, stiri, botosani, djdpMai multe firme, din care două sunt din afara județului Botoșani, se bat pentru contractul de întreținere și reparații drumuri județene. Licitația este organizată pe două loturi, respectiv zona Sud (Botoșani-Trușești) și zona Nord (Dorohoi -Săveni).

Pe lotul Botoșani-Trușești s-a înscris  asocierea dintre firmele locale Big Conf şi Conrec, Transporturi Auto şi Fibracis Grup Leţcani. Pe lotul 2, Dorohoi – Săveni, s-au înscris  Big Conf în asociere cu o firmă din Satu Mare şi Fibracis Grup Leţcani.

Acordul cadru poate ajunge până la o valoare maximă de 57,6 milioane lei .

Urmează evaluarea ofertelor, iar în maxim două săptămâni putem desemna câștigătorul”, a declarat Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean.

Anul acesta, lucrările vor presupune covoare asfaltice, dar și plombări.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia