
Fostul lider social- democrat Gheorghe Marcu a lansat, duminică, în cadrul unei întâlniri la care a participat și liderul Pro România, Victor Ponta, un atac dur la conducerea centrală a PSD. El a spus că actualii lideri ai partidului sunt la fel de slabi ca „orice șomer din Botoșani”.
„Remarc acum că nu există o mare diferență între demnitarii acestei națiuni și un șomer din Botoșani. Singura diferență este că au avut acea adeziune la partidul sau la partidele aflate la guvernare acum și OK-ul președintelui de teritoriu sau a președintelui național. Altă diferență nu există. Aceasta a fost motivația mea de a veni, în ciuda răutăților foștilor colegi, de a promova oameni tineri, oameni capabili, oameni care au ceva de spus pentru comunitatea noastră, la nivel de comună, oraș, municipiu, țară. Sunt și voi voi fi adeptul social- democrației și practic ca să îi ajut pe cei care se implică și cărora le pasă de comunitatea lor”, a spus Marcu.
Gheorghe Marcu, care a devenit membru Pro România, i-a acuzat pe șefii PSD de aroganță și tupeu.
„În ultimii ani, printr-o conjunctură nefericită, persoane slab pregătite, dar care au două „calități”, aroganță și tupeu, au ajuns lideri naționali și își varsă năduful lor pe toate și pe toți. Am stat câteva luni și am meditat: să intru și să activez din nou sau să rămân în masa amorfă. Cu tot riscul și cu toate acuzațiile pe care mi le vor face foștii colegi cu care peste 20 de ani am activat, spun că fără existența unei grile de promovare în România este eliminată competența și în același timp responsabilitatea actului de guvernare”, a adăugat acesta.
Marcu a condus PSD Botoșani între 2010 și 2012.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia