Plutonierul Marius Loghin, condus pe ultimul drum de zeci de cadre militare si apropiati

21 septembrie 2010

Zeci de cadre militare de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta, rude si necunoscuti, l-au condus, marti, pe ultimul drum pe pompierul mort la datorie. Un ultim omagiu a tinut sa-i aduca acestuia si prefectul judetului Botosani, Cristian Roman, care a participat la inmormintarea plutonierului Marius Loghin, in virsta de 33 de ani. Acesta a fost condus pe ultimul drum cu onoruri militare. Tinarul scafandru a fost inmormintat la Cimitirul Pacea. Marius Loghin a decedat in noaptea de joi spre vineri, in timpul unei operatiuni de salvare, dupa o presupusa intoxicare cu monoxid de carbon. El, alaturi de alti doi colegi, plutonierul Iulian Todirel si maiorul Narcis Jachel, au participat la o misiune de scoatere dintr-un put de captare a apei din satul Rediu- comuna Radauti Prut a unui barbat de 33 de ani, Viorel Socianu, care cazuse in apa. Celor trei li s-a facut rau, fiind transportati la spital. Marius Loghin a murit dupa manevre de resuscitare prelungite. El era angajat al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta de patru ani si lucra pentru un salariu de 1.300 de lei.

Marius Loghin a fost inaintat, marti, printr-un ordin al Ministerului Administratiei si Internelor post mortem la gradul de sublocotenent.

1_1.jpg

2_1.jpg

inmormintare_marius_loghin_019.jpg

inmormantare_loghin.jpg

inmormintare_marius_loghin_025.jpg

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia