FOTO Explozie urmată de incendiu într-o locuință! O femeie a ajuns de urgență la spital

12 septembrie 2018

stiri, botosani, explozie (4)O femeia in vârstă de 75 de ani, din oraşul Darabani, a ajuns, miercuri dimineaţă, la spital cu arsuri pe faţă şi mâini în urma unei explozii care s-a produs în bucătăria din locuinta sa.

S-a intamplat în jurul orei 07.00, când femeia a vrut să folosească aragazul, însă, în momentul în care a aprins un chibrit, gazul acumulat în încăpere, care provenea de la o butelie, a explodat.
like facebook, stiri, botosani
Deflagraţia a fost urmată de incendiu. La fața locului s-au deplasat pompierii de la Punctul de lucru Darabani si un echipaj medical al Serviciului Județean de Ambulanță din localitate. In timp ce cadrele medicale acordau primul ajutor calificat victimei, pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului si înlăturarea efectelor exploziei. Flăcările au distrus o parte din bunurile din bucătărie.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia