
Aproximativ 50 de botoșăneni au participat, vineri seară, la protestul organizat împotriva Guvernului, în fața Instituției Prefectului din Botoșani.
Cu steaguri și pancarde în mână, oamenii au strigat lozinci anti PSD, împotriva Guvernului și a lui Liviu Dragnea.
„DNA să vină să vă ia”, „Hoții, hoții”, „Dragnea la pușcărie”, „PSD, m...e PSD”, „PSD, gura PSD”, au fost câteva dintre scandările protestatarilor.
Ei cer demisia Executivului, nemulţumiţi de modul de guvernare al social-democraţilor şi de decizile luate de aceştia privind legile justiţiei şi Codurile penale, de demiterea procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, de gafele premierului Viorica Dăncilă şi de faptul că liderul PSD Liviu Dragnea se află la conducerea Camerei Deputaţilor în pofida faptului că a fost condamnat la închisoare.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia