
Un accident spectaculos a avut loc, joi seară, pe o stradă din municipiul Dorohoi. Un bărbat de 49 de ani ani, care a băut un pic și a urcat la volanului unui autoturism Volkswagen Passat, a pierdut controlul asupra mașinii, a rupt un stâlp, un gard, o rețea de gaze și s-a oprit în peretele unei case.
Accidentul a avut loc pe strada Ștefan cel Mare, într-o curbă strânsă la stânga.
În mașină se aflau două persoane, însă nici șoferul, Eugen B., nici pasagerul din dreapta sa nu a fost rănit.
La fața locului au ajuns polițiștii de circulație, pompierii, ambulanța, dar și echipaje de la Delgaz Grid, care au întrerupt atât electricitatea, cât și gazul în zona respectivă.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia