FOTO Ministrul Justiției, la Botoșani: Penitenciarele s-au modernizat și continuă procesul de modernizare a acestora

23 iunie 2018

ministrul justitiei tudorel toader 1Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, sâmbătă, la Botoșani, că penitenciarele s-au modernizat și continuă procesul de modernizare a acestora.

like facebookEl a dat exemplul Penitenciarului Botoșani, care se va extinde prin fonduri norvegiene și care într-un termen scurt, întreg penitenciarul va fi la standardele europene de asigurare a detenției pentru cei custodiați.

Penitenciarele din România anului 2018 nu mai sunt penitenciarele despre care aveam reprezentarea sau unii încă au reprezentarea faptului că sunt niște locuri închise, inadecvate detenției, cu gratii și atât. Penitenciarele s-au modernizat și continuă procesul de modernizare. Sunt pe regimuri de executare diferite. Sunt penitenciare care asigură, funcție de regimuri, punerea și atingerea efectelor hotărârii de condamnare. Sunt penitenciare lucrative, foarte multe. Sunt penitenciare care au ateliere, secții, care desfășoară activități creative, productive, penitenciare care contribuie la întreținerea lor fie și în partea a celor necesare. Partea bună e că deținuții lucrează, nu stau în spatele gratiilor, că deținuții se pregătesc pentru reintegrare , că deținuții contribuie chiar și parțial la bugetul unității”, a menționat ministrul Justiției.

El a spus că pe viitor se are în vedere extinderea penitenciarelor și construcția unor pavilioane noi, modernizarea celulelor care nu au condiții corespunzătoare și construcția a două penitenciare: în Prahova și Buzău.

 

ministrul justitiei tudorel toader

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia