
Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Botoșani nu a încheiat pentru acest an niciun contract cu furnizori de îngrijiri medicale la domiciliu. Carmen Nicolau, președintele CAS Botoșani, susține că în cursul anului 2017 au fost încheiate contracte cu doi furnizori, iar pentru acest an nu a existat nicio solicitare în acest sens.
Din acest motiv, botoșănenilor cu probleme grave de sănătate nu le rămâne decât să apeleze la firme specializate din județele vecine.
”Sunt solicitări din partea pacienților, dar nu sunt furnizori organizați pentru acest tip de servicii medicale în județul Botoșani. Opțiunile sunt limitate, doar să se adreseze altor firme din alte județene. Din alt județ, din câte știu, nu se deplasează nimeni la domiciliu”, a menționat Carmen Nicolau.
Suma decontată anul trecut pentru astfel de servicii medicale s-a ridicat la 46.661 lei.
”Au fost două firme și s-au depistat nereguli, s-au stabilit debite, în jur de 40% din valoarea decontului, drept pentru care ne-am adresat instanței pentru recuperarea debitului și pentru faptele de natură penală săvârșite de către acestea”, a adăugat președintele CAS Botoșani.
Casa de Asigurări de Sănătate a primit și anul acesta fonduri pentru îngrijiri la domiciliu și așteaptă, în continuare, solicitări din partea firmelor specializate în vederea încheierii de contracte.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia