
Doar 30% din medicii de familie botoşăneni au reusit sa achizitioneze spatiul unde au cabinetele medicale. Medicul Doru Culiceanu, membru al Colegiului Medicilor din Botoşani, susţine că există, în continuare, zone în care autorităţile locale manifestă reticenţă în vânzarea spaţiilor medicilor de familie, iar, în alte cazuri, refuzuri.
„Sunt multe situaţii şi în municipiul Botoşani. Medicii nu pot să achiziţioneze spaţiul, aşa cum spune legea, pentru că terenul de sub cabinet este al Consiliului Local, iar spaţiul al Consiliului Judeţean. Consiliul Judeţean vrea să vândă, dar nu poate intabula clădirea. O soluţie ar fi ca medicii să concesioneze terenul”, a spus Doru Culiceanu. În cazul în care spaţiile medicale au rămas nevândute după un an de la intrarea în vigoare a legii, proprietarii acestora sunt obligaţi să facă investiţii. Ori, spune reprezentantul Colegiului Medicilor, în multe cazuri autorităţile refuză şi acest lucru, iar cabinetele sunt improprii.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia