
Element surpriză în dosarul în care fostul președinte al Consiliului Județean, Florin Țurcanu, este judecat pentru fapte de corupție. Judecarea cauzei de la Tribunalul Botoșani ar putea fi blocată, pentru a doua oară în mai puțin de jumătate de an, prin pensionarea magistratului desemnat în soluționarea dosarului.
Judecătoarea Dorica Țurcanu, cea care instrumentează această cauză, a depus la Consiliul Superior al Magistraturii cerere de eliberare din funcție prin pensionare.
Țurcanu este cel de-al doilea magistrat din acest dosar care se pensionează la scurt timp de la începerea judecății, după ce același lucru l-a făcut, anul trecut, și judecătorul Aurel Dicu.
Schimbarea pentru a doua oară a judecătorului ar putea însemna reluarea procesului de la zero. Practic, asta ar presupune reanalizarea de către viitorul judecător desemnat a tuturor probelor și reaudierea tuturor martorilor.
În acest dosar, Florin Ţurcanu este judecat pentru trafic de influență și spălare de bani, după ce omul de afaceri Marcel Bîrsan i-ar fi construit o casă în schimbul unor promisiuni privind încredințarea unor contracte din bani publici.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia