
Antrenorul FC Botoșani, Costel Enache, se arată dezamăgit de rezultatele obținute în ultimele meciuri, dar nu își pierde speranța. Tehnicianul vrea să readucă oamenii la stadion, iar pentru asta echipa trebuie să dea rezultate.
„O să încercăm să readucem spiritul de luptă, eficiența în atac și rezultatele bune. Sunt singurele argumente cu care am putea readuce oamenii la stadion”, a spus Enache.
Cât despre criticile la adresa sa și ale jucătorilor, tehnicianul susține că încearcă să se detașeze și să se focuseze pe omogenizarea echipei și obținerea rezultatelor pozitive.
Enache are încredere și în noii jucători achiziționați, chiar dacă până acum aceștia nu au confirmat.
„Nu, cum luăm jucători și după două meciuri îi dăm afară? Sunt oameni, au venit într-un mediu nou, în niște condiții noi. Așteptăm. Când s-au pus pe listă transferurile, transferuri la care am lucrat toți, când am pus pe listă lucrurile acestea, toată lumea, am crezut în ele, am avut argumente și am avut lucruri logice pentru care am făcut transferurile. Ca și în viață, se pot întâmpla lucruri să nu cadă pe proiect, pe schemă, dar nu trebuie să luăm lucrurile așa, la o lună. Sunt oameni, au nevoie de adaptare, trebuie să înțeleagă ce vrem, trebuie să se adapteze la o nouă mentalitate, la un nou model”, a spus Enache.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia