
Un șofer produce un accident în zona centrală a Botoșani, iar apoi tot el devine agresiv. Tânărul conduce un autoturism BMW pe Calea Națională, dinspre Bazar spre Mall, iar la intersecția cu strada Marchian face o depășire pe prima bandă, iar apoi încearcă să treacă în viteză pe a doua, însă acroșează un autoturism care încerca să intre în parcarea de la Casa Căsătoriei.
Imediat după producerea accidentului, tânărul coboară nervos din mașină, aducându-i reproșuri șoferului care a fost lovit din spate chiar de el.
Imaginile au fost filmate de un șofer care avea cameră video montată pe bordul mașinii și care le-a pus la dispoziția BotosaniNews pentru a fi publicate.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia