Volum de poezii lansat la Casa Tineretului

15 mai 2010

Doru Petrariu şi-a lansat, vineri, la Casa Tineretului, volumul „Cu sufletul în lesă”. Cartea cuprinde patru capitole, respectiv „Nu există linii drepte”, „Păianjenii, prietenii mei”, „Constituţia, Biblia prostului” şi „Brazii, crucile lui Dumnezeu”. Principalele teme ale cărţii sunt libertatea şi paşii pentru obţinerea acesteia.

„Viaţa căprioarei” şi “Suflete în paranteze” sunt două dintre poeziile ale căror versuri pot fi citite de cei interesaţi. Cei prezenţi la eveniment au putut să se delecteze cu melodiile anilor ’80, dar şi cu caricaturile lui Adrian Trestian şi grafica Cristinei Venedict.

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia