
Asociația Grupul de Acţiune Locală (GAL) Valea Siretului de Sus anunţă lansarea apelurilor de selecţie pentru:
Proiectele, un dosar original şi 2 (două) dosare în copie, se vor depune începând cu data de 09.10.2017.
Data limită de depunere - 10.11.2017, orele 14.00.
Proiectele se vor depune la sediul GAL Valea Siretului de Sus, comuna Vorona, Judeţul Botoșani, zilnic, de luni până joi, în intervalul orar 08.00-16.00, iar vineri în intervalul orar 08.00-14.00.
În ultima zi de depunere a proiectelor, aceasta se realizează până la ora 14.00.
În mod obligatoriu, proiectul pentru care se solicită finanțare trebuie implementat în teritoriul GAL Valea Siretului de Sus. Aria geografică a teritoriului cuprinde comunele: Blândești, Gorbănești, Unțeni, Răchiți, Stăuceni, Vorona, Corni, Bălușeni, Cristești, Tudora, Coșula, Curtești, Vlădeni, Liteni (județul Suceava).
Măsura 01/3A:
- Fermieri;
- IMM-uri;
- ONG-uri;
- Consiliile locale.
Parteneriatul poate fi constituit și din persoane fizice cu condiția ca liderul de proiect să fie cel puțin P.F.A., I.I., I.F. (înființate în baza OUG nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare).
Măsura 02/6A:
Măsura 03/6A:
Cooperativă agricolă de grad 1 (înfiinţată în baza Legii nr. 566/ 2004) de exploatare şi gestionare a terenurilor agricole şi a efectivelor de animale.
Măsura 01/3A:
o Suma disponibila pe masura – 261.092 euro;
o Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanțarea unui proiect – 100.000 euro/proiect;
o Valoarea maximă eligibilă (sumă nerambursabilă) – 100.000 euro/proiect;
o Intensitatea sprijinului:
Pentru costurile de funcţionare a cooperării care nu vor depăși 20% din valoarea maximă a sprijinului acordat pe proiect depus, intensitatea sprijinului este de 100%.
Pentru cheltuielile privind achizitiile de utilaje (agricole, pentru procesare etc.), sprijinul va respecta prevederile art. 17(3) din Anexa II din R(UE) nr. 1305/2013 – Sume și rate de sprijin, respectiv: 50%, 70% si 90%.
Pentru cheltuielile de consultanță și pentru managementul proiectului intensitatea sprijinului este de 100%. Acestea sunt eligibile dacă respectă prevederile art. 45 din R(UE) nr. 1305/2013 și trebuie să se încadreze în maximum 10% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele care prevăd construcții/montaj și în limita a 5% pentru proiectele care prevăd investiții în achiziții simple
Pentru cheltuielile privind promovarea, etichetarea, ambalarea produselor intensitatea sprijinului este de 100%.
Măsura 02/6A:
o Suma disponibila pe masura – 200.000 euro;
o Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanțarea unui proiect – 50.000 euro/proiect;
o Valoarea maximă eligibilă (sumă nerambursabilă) – 50.000 euro/proiect;
o Intensitatea sprijinului:
Sprijinul se acordă pentru activitățile prevăzute în planul de afaceri și este forfetar, conform prevederilor din Anexa II din R(UE) nr. 1305/2013 – Sume și rate de sprijin.
Măsura 03/6A:
o Suma disponibila pe masura – 200.000 euro;
o Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanțarea unui proiect – 200.000 euro/proiect;
o Valoarea maximă eligibilă (sumă nerambursabilă) – 200.000 euro/proiect;
o Intensitatea sprijinului:
Sprijinul public va reprezenta 70% din totalul cheltuielilor eligibile. Valoarea cheltuielilor eligibile nerambursabile (corespunzatoare procentului de 70% ) va fi de maxim 200.000 euro cu respectarea conditiilor ajutorului de minimis.
Plafonul minim acceptat pentru un proiect finanţat prin această măsură este de 10.000 euro, această sumă reprezentând valoarea totală eligibilă a proiectului.
Pentru informaţii suplimentare, Asociația Grupul de Acţiune Locală (GAL) Valea Siretului de Sus va pune la dispoziţie un birou de relaţii cu publicul deschis de luni până vineri, de la 8.00-16.00, la sediul GAL Valea Siretului de Sus din comuna Vorona, judeţul Botoșani. Ne puteţi contacta la numărul de telefon 0231/588.743, e-mail: valeasiretuluidesus@gmail.com.
Variantele electronice (suport CD/DVD) sau pe suport tipărit a informațiilor detaliate aferente măsurilor lansate sunt disponibile la sediul GAL.
[1] În categoria SRL-uri este inclusă și micro-întreprinderea înfiinţată de întreprinzătorul debutant ("societate cu răspundere limitată - debutant" sau "S.R.L. - D."). Conform OUG 6/2011 prin Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării micro-întreprinderilor de către întreprinzătorii tineri, gestionat de A.I.P.P.I.M.M, se acordă facilităţi pentru micro-întreprinderile nou-înfiinţate, conduse de întreprinzători tineri, care desfăşoară pentru prima dată activitate economică, prin intermediul unei societăţi cu răspundere limitată, în condiţiile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Acordarea sprijinului nerambursabil prin M 02/6A pentru această categorie de solicitanţi se va face cu respectarea criteriilor privind încadrarea în ajutorul de minimis prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1407/2013 precum şi în legislaţia naţională în vigoare, respectiv încadrarea în plafonul maxim 200.000 Euro pe care o întreprindere unică ii poate primi pe o perioadă de 3 ani consecutivi.
[2] A se vedea: art. 4 alin. (2) din legea cooperației: Cooperativele agricole de gradul 1 sunt asociaţii de persoane fizice şi persoane fizice autorizate definite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare
[3] În categoria SRL-uri este inclusă și microîntreprinderea înfiinţată de întreprinzătorul debutant ("societate cu răspundere limitată - debutant" sau "S.R.L. - D."). Conform OUG 6/2011 prin Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri, gestionat de A.I.P.P.I.M.M, se acordă facilităţi pentru microîntreprinderile nou-înfiinţate, conduse de întreprinzători tineri, care desfăşoară pentru prima dată activitate economică, prin intermediul unei societăţi cu răspundere limitată, în condiţiile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Acordarea sprijinului nerambursabil prin M 03/6Apentru această categorie de solicitanţi se va face cu respectarea criteriilor privind încadrarea în ajutorul de minimis prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1407/2013 precum şi în legislaţia naţională în vigoare, respectiv încadrarea în plafonul maxim 200.000 Euro pe care o întreprindere unică îi poate primi pe o perioadă de 3 ani.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia