Două unități de învățământ, ținta unor controale ale Inspectoratului Școlar Județean

3 octombrie 2017

ciprian-manolache-1Inspectoratul Școlar Județean va derula, în perioada 2-13 octombrie,  inspecții de specialitate privind consilierea cadrelor didactice debutante și evaluarea competențelor cadrelor didactice de a utiliza metode de învățare diferențiată centrată pe elev, anunță inspectorul școlar Ciprian Manolache, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean.

like facebookDupă această perioadă de inspecții de specialitate, vor avea loc două inspecții școlare generale, în perioada 16-20 octombrie, la Școala ”Elena Rareș” din municipiul Botoșani și Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” din Ipotești.

Inspectorii școlari vor evalua managementul școlar, managementul calității, dezvoltarea instituțională, activitatea personalului didactic, predare-învățare, nivelul performanțelor realizate de elevi în învățare raportat la standardele educaționale naționale.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia