Demersuri ale sindicatelor pentru ca banii profesorilor să fie plătiți prin inspectorate, nu prin primării. Lider SIP: Există o siguranță mai mare

2 octombrie 2017

profesori cancelarieSindicatele din învățământ vor ca salariile cadrelor didactice să fie plătite de către inspectoratele școlare, așa cum era înainte, și nu prin primării cum este acum. Iuliana Nacu, liderul Sindicatului Învățământului Preuniversitar Botoșani, a declarat că săptămâna trecută au avut loc discuții între federațiile sindicale din învățământ și reprezentanții Ministerului Educației pe modificarea Legii educației.

like facebookAu fost discuții oe modificarea Legii educației în sensul modificării circuitului banilor pentru salarii ca să nu mai treacă prin consiliile local. Să fie ca înainte, de la inspectorate către școli. Este mult mai simplu și mai autonomă organizarea banilor. Există o siguranță mai mare în ceea ce privește alocarea banilor și pentru salarii, dar și pentru diverse lucrări. Așa ne dorim. Se lucrează la acest proiect de comun acord cu ministerul educației și federațiile sindicale reprezentative”, a menționat Nacu.

Liderul SIP spune că până la această dată nu au fost semnalate probleme în teritoriu cu asigurarea salariilor pentru profesori, existând fonduri până la sfârșitul anului.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia