
Patru echipaje de poliţie au fost mobilizate, vineri după amiază, pentru a opri un tânăr ce era suspectat că a provocat un accident rutier şi a plecat de la faţa locului.
Accidentul rutier s-a petrecut în comuna Truşeşti când o tânără a fost acroşată de un autoturism Lancia în timp ce traversa strada. Şoferul s-a dat jos, s-a uitat la ea şi apoi a plecat. Tânăra a sunat la 112 şi poliţiştii au aşteptat maşina la intrare în municipiul Botoşani.
La volanul ei se afla un tânăr, de 28 de ani, din Iaşi şi acesta s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de cercetare penală.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia