
Discuții în Consiliul Local și de la proiectul care vizează obiectivului de investiţie "Şosea de centură a municipiului Botoşani prin comuna Curteşti". Consilierul local Mihai Tincu a spus că o delegație formată din parlamentarii PSD Mihaela Huncă, Tamara Ciofu și Răzvan Rotaru a fost la Ministerul Transporturiolor pentru a promova acest proiect și a cere finanțare. Tincu a afirmat că există promisiuni că vor fi alocate fonduri, dacă se pregătește documentația necesară. Consilierul local a adăugat că realizarea acestei șosele este mai mult decât necesară, dată fiind circulația din ce în ce mai greoaie în municipiu.
”Există promisiuni clare, categorice, că dacă se vine cu documentație pregătită se dă drumul , se aprobă în organismele acestui minister. Ar fi vorba de o șosea ocolitoare a orașului Botoșani, a fluxului de autovehicule care vin dinspre Iași și care ar ocoli orașul, începând de la sensul giratoriu de la Restasurantul Lebăda, ar ocoli cimitirul și ar ajunge undeva la Dedeman, la sensul giratoriu de acolo, bifurcându-se sensul care spre Suceava, care spre Botoșani și Dorohoi. Au fost discuții și în CL și am primit și un răspuns de la primarul Flutur, că ce visăm noi la șosea de centură, pentru că Bacăului i-au trebuit 10 ani. M-am interesat și am înțeles că sunt niște chestiuni de organizare, de birocrație, niște chestiuni de notă conceptuală care lipsesc în asa fel încât această documentație să aibă avizul Consiliului Local și să ajungă pe masa ministrului Transporturilor. Circulația în oraș este din ce în ce mai greoaie, anul acesta s-au înmatriculat multe mașini, sunt străzi întregi în care sunt parcate mașini fără număr, sunt străzi întregi unde sunt parcate camione. Dacă nu facem nimic în această problemă, într-un an, un an și jumătate, circulația în Botoșani se blochează”, a menționat Tincu.
Florin Egner, directorul Zonei Metropolitane, a spus că strategia judeţului şi municipiului, care a fost aprobată, include şi acest proiect.
”Acest proiect este prins în Planul de mobilitate a municipiului Botoșani. În martie a fost aprobat inclusiv indicatorii și caietul de sarcini pentru acest proiect. Urma procedura de achiziție publică” a menționat Egner.
În luna februarie a acestui an, consilierii au aprobat asocierea municipiului Botoşani cu comuna Curteşti şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară "Zona Metropolitană Botoşani" pentru derularea procedurilor de achiziţie publică in vederea finanţării şi realizării obiectivului de investiţie.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia