
Un consilier local a cerut Comisiei de sistematizare rutieră a municipiului Botoșani să ia măsuri pentru fluidizarea circulației în oraș și nu de blocare. Eugen Țurcanu a făcut o interpelare în ședința de Consiliu Local prin care a propus mai multe străzi cu sens unic în municipiul Botoșani.
”Vorbim de valul de mașini care sufocă orașul. Avem o Comisie de sistematizare rutieră care, din păcate, este neputincioasă și nu reușește să intuiască problemele reale ale orașului și să ia decizii în acest sens. Avem și consilieri acolo și nu reușesc să se impună. Nu putem lua măsuri concrete de fluidizare a traficului. Încercați, fraților, să instituim sensuri unice. Nu este nicio dramă să instituim sensuri unice”, a menționat Țurcanu.
Consilierul local a propus străzi cu sens unic pe Octav Onicescu, Marchian, Armoniei și Bulevardul Mihai Eminescu pentru a rezolva problema circulației.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia