
Simbata 17 aprilie, începând cu ora 18.00 in Sala Mare a Teatrului "Mihai Eminescu" va avea loc spectacolul : "Angajare de clovn", dupa Matei Visniec. O viziune regizorală inedită, curajoasă şi surprinzătoare a textului care plasează acţiunea pe alte coordonate spaţio-temporale, decât cele preconizate de dramaturg. Protagoniştii piesei lui Matei Vişniec nu mai sunt, de această dată, trei clovni în căutare de noi angajamente profesionale, ci trei artiste (clovni, muziciene, actriţe), care, sub pretextul unei noi slujbe, îşi etalează abilităţile muzical-artistice, deconspirând un trecut comun, dar şi formule noi de expresie, neprevăzute în textul originar. ,Momentul de maximă sărbătoare spectacologică este reprezentat de apariţia unei trupe reale de circ – asistăm la o succintă manifestare din partea acestora, dublată de o proiecţie video relevantă în acest sens. Evoluţia ulterioară a protagonistelor vine tocmai în ideea de a accentua complexitatea expresiilor artistice, adăugând o notă de inedit. Astfel, asistăm la un spectacol despre destin, despre umanitate, despre viaţă în general, trist şi vesel deopotrivă, ce-şi propune să aducă o rază de bucurie pe scena teatrului. În distribuţie: Cristina Ciofu, Gina Patraşcu şi Andreea Moţcu. Regia artistică: Volin Costin. Mişcarea scenică: Victoria Bucun. Ilustraţia muzicală: Iurie Andronic.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia