Bărbat răpus de căldură. A murit în faţa blocului

24 iulie 2017

smurd tim la bloc botosaniUn bărbat a murit în plină stradă, un factor decisiv fiind căldura din ultimile zile. Luni dimineaţă bărbatul de 60 de ani se afla în parcarea unui bloc de pe strada Sucevei şi la un moment dat a căzut ca secerat.

Oamenii din zonă au chemat cadrele medicale şi un echipaj TIM SMURD a ajuns la faţa locului. Bărbatul a fost găsit în stop cardio respirator şi s-au început manevrele de resuscitare. A fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe unde s-au continuat manevrele, însă la scurt timp a fost declarat decesul.

like facebook„S-au început imediat manevrele de resuscitare, continuate în stradă timp de 45 de minute, au fost administrate şapte şocuri electrice, apoi pacientul a fost dus în curs de resuscitare şi predat colegilor din UPU, fiind resuscitat încă 30 de minute. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic”, a precizat un medic din cadrul UUP-SMURD.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia