Grozăvia unui tânăr! Și-a pus prietenul să-i conducă mașina, deși acesta nu avea permis

21 iulie 2017

politie rutiera radarPolițiștii au tras pe dreapta, pe DN 29 A, în comuna Păltiniș, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din comuna Broscăuți, judeţul Botoşani.

Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că tânărul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

like facebookDe asemenea, s-a stabilit că autoturismul i-a fost încredințat acestuia,  pentru a fi condus, de către D. M. de 20 de ani, din comuna Păltiniș, judeţul Botoşani, aceasta aflându-se în autoturism, pe scaunul din dreapta față.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și încredințarea unui autovehicul, pentru a fi condus, unei persoane care nu posedă permis de conducere, potrivit IPJ Botoșani.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia