FOTO Rețeaua de irigații de la Manoleasa a devenit funcțională, după 15 ani. Ministrul Agriculturii, prezent la eveniment

1 iulie 2017

ministrul agriculturii petre daeaRețeaua de irigații din zona comunei Manoleasa a fost pusă în funcțiune. Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a promis la începutul lunii iunie că se va întoarce la Botoșani pentru a vedea finalitatea acestei investiții, iar sâmbătă s-a aflat, din nou, la Manoleasa. El a fost însoțit de senatorul Doina Federovici și președintele Consiliului Județean, Costică Macaleți.

Directorul general al Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, Florin Ionuț Barbu, a declarat că timp de două luni a supravegheat lucrarea.

Timp de două luni m-am deplasat aici, am văzut sistemul care nu mai funcționează de 15 ani și am luat decizia să punem în funcțiune acest sstem”, a spus Barbu.

Valoarea investiției se ridică la  500 mii lei. Primarul comunei Manoleasa, Cristian Aroșculesei, a menționat că această investiție era mai mult decât necesară în zonă și că va salva agricultura pe perioada de secetă.

Datorită sistemului de irigații noi supraviețuim și putem salva agricultura. Vom iriga câteva mii de hectare, acoperind, practic întreaga comună Manoleasa şi trecând şi în comuna Mitoc”, a afirmat primarul.

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia