Cristi Popovici e mulţumit de jocul echipei

8 aprilie 2010

cristi_popovici.jpg

Deşi a obţinut doar o victorie şi două rezultrate de egalitate în cele cinci jocuri disputate în retur, Cristi Popovici se declară mulţumit de jocul echipei. Tehnicianul botoşănean susţine că în toate meciurile disputate în acest retur echipa sa a fost peste adversar la toate capitolele, mai puţin golurile marcate.  

„Până acum ne-a lipsit doar victoria. La toate jocurile dacă mă uit pe casete şi scot fazele la care am primit golurile, noi ne-am dominat adversarii indiferent că a fost pe teren propriu sau în deplasare. Că la final rezultatul nu a fost de partea noastră acesta e motivul pentru care suntem deranjaţi şi avem o stare de inconfort”, a spus Cristi Popovici, care a adăugat: „Până la urmă contează foarte mult rezultatul. Nimeni nu mai ţine minte cum am pierdut la Giurgiu sau la Brăneşti. Eu ca antrenor sunt nevoit să văd altfel lucrurile. Mă uit la forţa pe care o arată echipa, la momentele în care punem în dificultate adversarul, la cât reuşesc adversarii să ne pună în dificultate. E clar că am fost peste adversarii cu care am jucat”.

Cât priveşte un eventual blocaj psihic a echipei, tehnicianul botoşănean exclude acest lucru şi pune rezultatele slabe pe seama arbitrajelor.

„Nu are de ce să fie blocaj psihic. Nu vorbesc de arbitraj dar până acum am fost frustraţi în deplasările pe care le-am avut. Am fost luxaţi. Asta nu ţine de echipă. După meciul cu Petrolul plângeau jucătorii în vestiar. Astea sunt lucruri care ţin de vestiar şi pe care eu trebuie să fac de aşa natură încât să le uităm cât mai repede. Hai că poate data asta o să fie altfel şi aşa mai departe”, a mai afirmat Cristi Popovici.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia