
Primarii din județul Botoșani s-au revoltat, miercuri, la ședința organizată de Instituția Prefectului cu privire la accesarea fondurilor europene. Aceștia au acuzat faptul că selecția proiectelor nu este obiectivă și că de fiecare dată au fost avantajate comunitățile aflate în județele mai bogate ale țării.
Primarul unei comune din județul Botoșani a spus că nu este posibil ca din 400 de proiecte depuse la nivelul județului pentru fonduri europene să fie acceptate spre finanțare doar două, unul după contestații. Un altul a acuzat, de asemenea, că se cheltuie sume mari și se pierde timp pentru elaborarea acestor proiecte, pentru ca în final acestea să fie respinse.
”Aceste proiecte trimise din partea de Nord a țării sunt tratate subiectiv. Nu înțeleg de ce nu se tratează cu aceeași unitate de măsiră cu Doljul sau alt județ. Am lucrat la elaborarea proiectelor cu oameni profesioniști, dar au fost respinse”, a declarat un primar.
Reprezentantul Organismului Intermediar Regional POSDRU Regiunea Nord-Est, cei care au organizat sesiune de informare, i-a răspuns primarului că proiectele au fost respinse din lipsa unor documente sau a unor anexe, dar și din cauza unor indicatori care nu au fost înțeleși.
O poziție mai dură cu privire la proiectele europene a avut-o primarul comunei Pomârla, Dumitru Chelaru.
”Suntem în al nu știu câtelea an în care povestim Capra cu trei iezi, ca la desenul ăla că vă aduce mama vouă iar după ușă...Cam ăsta este semnul. Câte proiecte au intrat în județul Botoșani: unul și unul de la Ungureni după contestații. Vorbim patru ani, facem adunari. De ce: sunt proști primarii, sunt proști consultanții? Au făcut o formulă prin care Florești de Cluj, etalonul bogăției în România, face 20 de puncte și noi în Botoșani nu facem decât 4 puncte. Fiți sinceri, veniți cu toate răspunsurile de care au nevoie primarii ca să nu batem apa în piuă și să nu ne facem speranțe”, a menționat primarul de Pomârla.
Nemulțumiri au venit și de la reprezentanții unor organizații neguvernamentale. Ei au criticat faptul că în cadrul acestor sesiuni de informare sunt oferite doar informații cu privire la accesarea fondurilor, informații pe care ei le pot lua și de pe internet, și nu sunt oferite răspunsuri la problemele pe care le întâmpină la elaborarea proiectelor.
”Nu mai avem încredere în relansarea acestor ghiduri. Sumele erau mai mari odată și aveam mai multe șanse, iar în momentul de față sumele sunt mai mult decât înjumătățite. De asta domnii primari sunt foarte agitați. Vrem niște răspunsuri, că de citit le citim și de pe internet”, a spus Semiramida Balan, reprezentant ONG.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia