Grupul Şcolar Şendriceni ar putea fi preluat în administrare de către Universitatea de Ştiinţe Agricole din Iaşi

8 martie 2010

Primăria Şendriceni şi Consiliul Judeţean Botoşani ar putea scăpa de povara susţinerii financiare a Grupul Şcolar Agricol de la Şendriceni. Şi asta deoarece intenţiile reprezentanţilor Universităţii de Ştiinţe Agricole din Iaşi sunt din ce în ce mai aproape de a se concretiza în sensul luării spre administrare a unităţii de învăţământ din Şendriceni. Prefectul Cristian Roman va avea o întâlnire joi cu rectorul şi alţi reprezenţi din conducerea universităţii ieşene pentru a stabili în ce condiţii ar putea prelua Liceul de la Şendriceni. Cel mai sigur, clădirile vor rămâne în proprietatea autorităţilor locale, iar de administrarea liceului se va ocupa Universitatea.

"Avantajul lor este că pot impune o programă şcolară astfel încât să le vină mult mai uşor viitorilor studenţi să iasă cât mai buni specialişti. Practic prin administrarea de către ei a liceului, ei îşi formează viitoarea pepinieră de studenţi", a declarat prefectul Cristian Roman.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia