
Mai multe persoane au ieşit în stradă, marţi seară, la Botoşani, după ce Executivul a adoptat proiectul de lege privind graţierea şi ordonanţa privind modificarea Codurilor Penal.
Oamenii s-au adunat în faţa Prefecturii scandând, timid, "Hoţii!".
Numărul participanţilor a fost de circa 15 persoane, în special tineri, Printre ei şi fostul director al Teatrului Vasilache, actorul Florin Aioniţoaie.
Mai multe echipe de jandarmi şi poliţişti locali au fost masate în zonă, însă nu s-au înregistrat incidente.
Guvernul a adoptat, marţi seară, prin Ordonanţă de Urgenţă, modificarea codurilor penale, astfel încât abuzul în serviciu este eliminat. De asemenea, Executivul a adoptat şi proiectul de lege privind graţierea unor pedepse şi unul privind modificarea legii 254/2013 privind executarea pedepselor. La scurt timp după anunţul modificării Codului penal şi a Codului de procedură penală prin OUG mii de oameni au ieşit în stradă în Piaţa Victoriei pentru a protesta. Ordonanţa de Urgenţă a fost publicată după câteva ore de la adoptare în Monitorul Oficial.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia