
Implementarea proiectului de reabilitare a transportului în comun ar putea lăsa fără obiectul muncii pe mulți angajați ai societății Eltrans. Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, a solicitat conducerii Eltrans să găsească soluții tranzitorii de criză pentru salariați, în condițiile în care proiectul se va implementa din 2018, iar tramvaiele nu vor mai funcționa. El a spus că o alternativă ar fi șomajul tehnic pentru unii angajați sau prestarea de noi activități de către societate.
Directorul adjunct al Eltrans, Victor Ivănescu, a spus că societatea are în vedere preluarea serviciului de ridicare mașini și administrare parcări.
”Evident că pe perioada cât se vor executa lucrările de modernizare va trebui să căutăm o soluție pentru angajații care nu vor mai avea obiectul muncii. Vom avea discuții cu reprezentanții primăriei, iar după ce se va adjudeca lucrare vom lua o decizie. O parte dintre angajați va putea lucra la serviciul de ridicare mașini, însă putem face o echipă, dacă picăm la înțelegere cu constructorul, să preluăm o parte din lucrări, iar pentru restul vom găsi o formă de șomaj tehnic”, a spus Ivănescu.
Societatea Eltrans are 134 de angajați.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia