Guvernul Grindeanu ar putea avea în componenţă un ministru botoşănean

3 ianuarie 2017

viorel-stefan-ministru-finanteUnul dintre miniştrii propuşi în Guvernul Grindeanu este originar din Botoşani. Este vorba despre propunerea pentru Ministerul Finanţelor Publice, Viorel Ştefan, de 62 de ani, care s-a născut în comuna Mitoc.

A absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii Al.I. Cuza, devenind ulterior şi doctor în economie. În perioada 1980-1987 a fost economist, apoi şef serviciu la Întreprinderea de Navigaţie Fluvială NAVROM Galaţi. Apoi, în perioada 1991-1996 a deţinut funcţia de director.

like facebookTimp de 12 ani, până în 2008, a fost senator, iar în prezent este deputat. Este căsătorit şi are doi copii. Deţine un teren şi o casă în Galaţi precum şi un apartament în Bucureşti.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia