
Hipermarketurile vor avea un program special în acest sfârşit de an. Astfel, reprezentanţii Carrefour au anunţat că sâmbătă vor funcţiona în intervalul 8.00-18.00, iar în prima zi a noului an va fi închis. În data de doi ianuarie programul de funcţionare va fi 8.00-22.00.
Kaulfand a anunţat că în data de 31 decembrie hypermarketul se va deschide la ora 7.00 şi se va închide la ora 17.00.
În prima zi din noul an va fi închis, iar a doua zi programul de funcţionare va 9.30-14.30.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia